România a fost repartizată în grupa I în preliminariile pentru Euro 2024, care se va desfășura în Germania.
Din grupa tricolorilor mai fac parte Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra, iar primul meci al grupei va fi în martie 2023.
Ionuț Lupescu, component al „Generației de Aur”, a comentat șansele României de a se califica la Campionatul European.
Naționala României nu s-a mai calificat din 2016 la un turneul final, ultimul fiind Campionatul European găzduit de către Franța. Tricolorii conduși în acel moment de Anghel Iordănescu au terminat pe ultimul loc, cu doar un punct, grupa din care mai făceau parte Franța, Elveția și Albania.
Acum, Ionuț Lupescu a comentat grupa preliminară din care face parte prima reprezentativă și consideră că echipa antrenată de Edward Iordănescu nu ar trebui să aibă probleme.
„Cred că e o grupă foarte accesibilă, foarte bună. Eu cred că se poate obține calificarea din această grupă. Elveția e o echipă foarte bună, cu jucători foarte buni care joacă în campionate puternice și la echipe puternice. Părerea mea e că este o grupă ușoară, adică ar trebui să ne calificăm.
„Noi sperăm de opt ani la ceva, dar mai bine să nu mai sperăm. Să nu ne facem iluzii ca să nu avem deziluzii, parafrazându-l pe Emeric Ienei.
Toate echipele au aceleași șanse. Nici în Andorra nu este ușor, joci pe un teren artificial. La cum a arătat naționala în ultimele meciuri, ar trebui să ne temem și de Andorra/ Nu știu dacă trebuie să ne temem de Andorra. Trebuie să ne temem de noi dacă nu suntem în stare să facem un lot în așa fel ca să jucăm la câștig orice meci”, a spus Ionuț Lupescu pentru sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER